Avertismentul vicepremierului Sorin Grindeanu, la început de an: „Orice coaliție poate fi ruptă, dacă nu funcționează”
Vicepremierul PSD Sorin Grindeanu (și ministru al Transporturilor) a comentat duminică seară, la Digi 24, declarațiile unor politicieni privind viitorul guvernului Ciucă. El a declarat că orice coaliție poate fi ruptă dacă nu funcționează. Grindeanu a mai spus că partidele de la guvernare au discutat în ultima perioadă despre PNRR și buget și nu au avut timp să se gândească la ruperea coaliției.
„Orice coaliție poate fi ruptă dacă nu funcționează… În ultima lună am fost preocupați de alte lucruri decât de ruperi de coaliție”, a explicat Grindeanu, la Digi 24.
De asemenea, el a precizat că în coaliție nu a fost luată nicio decizie în legătură cu certificatul verde COVID.
„Ca părere personală, cred ca este nevoie de certificat verde”, a afirmat Sorin Grindeanu.
Acesta a mai spus că eventuala introducere a certificatului trebuie să fie însoțită de măsuri care să-i protejeze pe cei care nu se pot vaccina.